Preşedintele PSD Bucureşti, Gabriela Firea, s-a delimitat vineri de declaraţiile senatorului Niculae Bădălău, adăugând că românii din diaspora trebuie respectaţi, pentru că sunt "fraţii" noştri.
"Mama mea a lucrat zece ani în Italia. Fratele meu, şase ani. Am multe rude, prieteni şi foşti colegi care lucrează în Italia, Spania, Germania, Israel, chiar în Statele Unite ale Americii. Nu pot fi de acord cu declaraţiile din ultimele ore despre ce reprezintă diaspora. Nu vreau să polemizez cu propriii colegi de partid, nici să ies in evidenţă, dar tăcerea mea şi a celorlalţi colegi ar însemna că toţi gândim la fel", a scris ea pe Facebook.
Firea a atras atenţia că orice declaraţie publică a unui politician, precum şi orice acţiune "sunt sub lupa presei şi a opiniei publice" şi că aşa este normal în democraţie.
"Să nu uităm că românii care muncesc în afara ţării trimit bani familiilor rămase acasă şi contribuie decisiv la creşterea economică. Dar, cel mai important, trăiesc permanent cu dorul de ţară în suflet. Trebuie respectaţi, pentru că sunt fraţii noştri", a conchis primarul general.
Preşedintele PSD Giurgiu, Niculae Bădălău, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă că în diaspora ar fi "700.000 de oameni (...) care au paşapoartele cu domiciliu", restul fiind "fetele alea de le duc ăştia".
"Acum e discuţie pe câte locuri dăm în diaspora. (...) E clar că dacă mărim numărul şi cer 15... Astăzi au patru cu doi (parlamentari - n.r.) pe diaspora. (...) Ei au 700.000 de oameni (...) care au paşapoartele cu domiciliu, care sunt legale. Restul, până la trei, cinci milioane - că se vehiculează tot felul - sunt fetele alea de le duc ăştia, nu ilegal, dar... Şi vor să li se calculeze posturile de parlamentar pe toţi care bănuiesc că sunt ei acolo (...). Nu mai vor pe numărul exact pe care-l are ministerul", a afirmat Bădălău", a spus senatorul PSD.
Ulterior, Nicolae Bădălău şi-a cerut scuze într-o postare pe Facebook pentru declaraţiile apărute în spaţiul public.
"Îmi cer scuze pentru declaraţiile despre diaspora apărute astăzi în spaţiul public. Ele au fost scoase din context, însă, în niciun caz, intenţia nu a fost de a jigni pe cineva. Îi respect pe toţi oamenii care muncesc pentru a-şi întreţine familiile şi îi asigur de toată stima şi preţuirea mea", a scris el
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu