vineri, 27 noiembrie 2015

De ce ne mor actorii de foame? Povestea tristă a lui Aimée Iacobescu

De ce ne mor actorii de foame? Povestea tristă a lui Aimée Iacobescu

Aimée Iacobescu se simte neajutorată. Își pusese speranțele într-o indemnizație de merit de la UNITER (Uniunea Teatrală din România), însă i s-a transmis să „mai aibă răbdare”. Actrița se simte nedreptățită, având în vedere că a depus o cerere de îndemnizație acum doi ani și nu a primit nimic.
„Îndeplinesc toate condiţiile de acordare. Am în palmares zeci de premii naţionale şi internaţionale, am recomandări serioase de la guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, şi de la alte personalităţi marcante, deţin «Meritul cultural» în grad de comandor. L-am sunat pe preşedintele UNITER, Ion Caramitru, şi mi-a spus că până mi se va acorda această indemnizaţie mai durează ani şi că înaintea mea sunt alţii cu mai multe merite... Mi s-a părut jignitor. Aşa că, până atunci, n-am decât să mor de foame”, a mărturisit Aimée Iacobescu.

„Aproape toţi actorii la pensie se descurcă greu”

Situația actriței este foarte delicată. Pentru că este nevoită să își cumpere medicamente vitale, a început să-și vândă obiectele din casă pentru a putea să mai strângă câțiva bănuți.
„Tratamentul format doar din medicamente compensate, cu reţetă de la medicul de familie, înseamnă toată pensia mea. După ce cumpăr pastilele rămân cu mai nimic... 40 de lei. Şi pensia mamei mele se duce aproape toată pe medicamente, iar singurele economii le putem face la mâncare. Acum n-am nici bani de pâine. Supravieţuim datorită ajutorului financiar pe care fratele meu ni-l acordă când poate şi am tot vândut diverse obiecte valoroase din casă pentru a ne descurca de azi pe mâine. Nu sunt singurul actor din generaţia mea în această situaţie. Vai de capul nostru, aproape toţi actorii la pensie se descurcă greu, dar, din demnitate, niciunul nu spune”, a adăugat actrița pentru Ring.

Aimée Iacobescu a fost preferata lui Sergiu Nicolaescu

Aimée Iacobescu este mai puțin cunoscută publicului tânăr, însă generația mai în vârstă își aduce aminte de ea ca una dintre cele mai bune actrițe de la noi. A fost protejata scriitorului Eugen Barbu, a filmat cu regizorul Dinu Cocea și a devenit mai apoi preferata regretatului regizor Sergiu Nicolasescu. Cel mai probabil, Aimée Iacobescu a rămas în amintirea publicului pentru interpretarea rolului Domnița Ralu, în filmele „Haiducii lui Șaptecai”, „Zestrea domniței Ralu” și ”Săptămâna nebunilor”, toate în regia lui Dinu Cocea.
Aimée Iacobescu a jucat și în alte filme cunoscute și îndrăgite de români, precum „Dumbrava minunată”, „Ultima noapte de dragoste”, „Cuibul de viespi” sau „Cu mâinile curate”.

6 comentarii:

  1. Desi are o pensie de 3500 lei,actrita nu se descurca cu acesti bani .Ce se intampla cu cei care au 800 lei si mai au si copii ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca glumiti! Nu cred sa fie in tara asta un actor cu pensie de 3500 lei.
      B.N.

      Ștergere
    2. nu e gluma, am citat comunicatul UNITER din aceste zile

      Ștergere
  2. La care actorii va referiti,vedeti ca tinerii actorii mor de foame nu cei cu pensii de 3500 lei sau cei care se plimba cu masinii foarte scumpe .Nu cred ca distinsa doamna moare de foame avind o pensie foarte buna peste 3500 lei sau ron.Am vazut comunicatul directorului teatrului unde a lucrarat distinsa doamna si care spune ca are o pensie foarte buna care se apropie de 4300 ron.

    RăspundețiȘtergere
  3. La care actorii va referiti,vedeti ca tinerii actorii mor de foame nu cei cu pensii de 3500 lei sau cei care se plimba cu masinii foarte scumpe .Nu cred ca distinsa doamna moare de foame avind o pensie foarte buna peste 3500 lei sau ron.Am vazut comunicatul directorului teatrului unde a lucrarat distinsa doamna si care spune ca are o pensie foarte buna care se apropie de 4300 ron.

    RăspundețiȘtergere
  4. "La care actorii va referiti,vedeti ca tinerii actorii mor de foame nu cei cu pensii de 3500 lei sau cei care se plimba cu masinii foarte scumpe .Nu cred ca distinsa doamna moare de foame avind o pensie foarte buna peste 3500 lei sau ron.Am vazut comunicatul directorului teatrului unde a lucrarat distinsa doamna si care spune ca are o pensie foarte buna care se apropie de 4300 ron".
    D-nă/D-ră Cristescu, nu prea aveţi nimic comun cu actorii după cât de agramat scrieţi! Aveţi o aplecare deosebită spre vocala "i". O dublaţi de câte ori vă vine bine. În rest, sigur că o pensie de peste 3.000 ron este onorabilă pentru un actor... român.

    RăspundețiȘtergere